Proiecte ciclul prescolar

Scoala Altfel

In data de 27 Februarie 2023, elevii claselor de gimnaziu și de liceu au desfășurat activități recreative și de cunoaștere in Grădina Botanica și au vizitat serele cu plante exotice, sere ce se afla in administrarea si întreținerea facultății de Horticultura.
Cei mai mici, clasele a II a și CP, au vizitat Inspectoratul pentru situații de Urgentă Dolj, Detașamentului 1 Pompieri. Elevii noștri s-au bucurat de o deosebita atentie și inițiere in tainele profesiei de pompier.
Elevii claselor a X a A și a XII a A, au avut inițiativa de a descoperi frumusetea Transilvaniei și pentru câteva zile se au aflat la Brașov unde au petrecut timp de calitate alături de colegii lor și profesorii însoțitori. Recunoaștem ca cei ramasi acasă sunt puțin invidioși. 🙃

Ziua Internationala a Holocaustului

27 Ianuarie- Ziua Internațională a Holocaustului
“Adevărul este că pentru a intui anvergura ororii Holocaustului nu trebuie să-l înţelegem sau să-l transcendem, ci mai degrabă să îi spunem nu, să îi rezistăm”. (Emil Fackenheim în To Mend The World)
“ Am jurat să nu tac niciodată oricând și oriunde ființele umane îndură suferință și umilință. Trebuie să luăm întotdeauna partea. Neutralitatea îl ajută pe opresor, niciodată pe victimă.” – Elie Wiesel

24 ianuarie 1859-Mica Unire

Câți dintre noi nu cunosc povestea lui Moș Ion Roata sau nu recunosc de la primele acorduri “Hora Unirii”??!!
Pentru ca nu puteam lăsa sa treacă neobservata ziua de 24 Ianuarie, elevii școlii noastre au desfasurat azi activități specifice, care sa le amintească de Mica Unire ce a avut loc pe 24 ianuarie 1859. De asemenea, elevii claselor CP-IV, s-au bucurat de o prezentare de excepție, susținută de Domnul Director, Profesor de Istorie, Florin Filip, iar elevii de gimnaziu și liceu, au asistat la prezentarea susținută de Domnul Mihai Ghitulescu, istoric, politolog, lector universitar la Facultatea de Stiinte Sociale a Univ. din Craiova, prezentare ce a avut ca titlu: “Mică Unire”, pe intelesul celor mici si mari.
“Tot Cuza-Vodă a unit ţărişoarele noastre, pe Valahia cu Ţara Moldovenească, de a făcut ţara noastră straşnic de mare şi puternică, cum e azi. Straşnic domn a mai fost Cuza-Vodă”.
Mulțumim tuturor celor implicați!

Primiti cu colindul

Cei mai mici și cei mai frumoși colindători! Dacă va bat la usa, răspundeți-le!🤩
Mulțumim, domni Rodi și Mimi, pentru răbdare și dedicare! 👏

Luna Decembrie, timp de sarbatoare

Luna Decembrie este o luna plină de culoare, de bucurie și de colinde. Pentru ca ne place sa cântam și sa-i bucurăm pe cei din jurul nostru prin urările noastre, cei mai mici dintre noi au fost astăzi la Grădinița din Sitoaia pentru a le vesti prin cant bucuria Nașterii Mântuitorului Isus.
Urmăriți-ne, pentru ca urmează și alte proiecte la fel de interesante!

Targul de Iarna

Cuvintele sunt de prisos, vom lasă imaginile sa vorbească pentru cei care nu au putut fi alături de noi la Targul de Iarna. A fost o zi extraordinara, cu implicare din partea tuturor, elevi, părinți și profesori. Mulțumim!👏👏👏
Mulțumim #CasaAdra, ca ați fost alături de noi prin Domnul Andrei Dan, responsabil ADRA pe zona Olteniei!
Ne-am bucurat de vreme buna, fără ploaie (așa cum aratau toate aplicațiile meteo 😯), de voie buna, de implicare maxima, de cântec, de mâncare buna și amintiri care sa ne țină pana la primăvara, când ne dorim sa organizam un alt târg.

1 Decembrie

Pentru ca, pe 1 Decembrie, ne vom bucura de zi liberă, școala noastră a imbracat azi straie de sarbatoare. Dis de dimineața, elevii au venit la școala îmbrăcați in haine populare. Strânși laolaltă, Domnul Director, Prof. de Istorie, Florin Filip le-a ținut elevilor, mari și mici, o scurta ora de istorie, descoperindu-le câte ceva din tainele trecutului nostru si le-a vorbit despre semnificatia zilei de 1 Decembrie. In fiecare sala de clasa a fost amenajat un mic colț cu produse si obiecte tradiționale, si, de asemenea, pe holul școlii, au fost expuse mai multe obiecte vechi, ce ne-au vorbit de trecut, de frumusetea, simplitatea si bucuria acelor timpuri.
La ora 11, elevii au ieșit in curtea școlii și au cântat din toată inima, in ciuda frigului de afara, Imnul Național al României!
Sărbătoarea de azi s-a încheiat cu mese îmbelșugate cu mâncăruri romanesti!
Mulțumim fiecărui profesor implicat in desfasurarea acestui proiect!

Instruire situatii de urgenta

In data de 3 Noiembrie 2022, elevii Liceului Teologic Adventist au participat la o instruire cu privire la comportamentul ce trebuie adoptat in cazul izbucnirii unui incendiu, au fost invatati cum sa prevină situația neplăcuta de izbucnire a unui incendiu prin parcurgerea unor materiale special pregătite pentru ei, si au participat la demonstrația de stingere a focului in caz de incendiu.
“ ESTE MULT MAI UŞOR SĂ PREVII UN INCENDIU,
DECÂT SĂ-L STINGI SAU SĂ ÎNLĂTURI URMĂRILE ACESTUIA!”

Invatam sa daruim

La sfârșitul lunii noiembrie, elevii liceului au donat fructe și legume pentru a le oferi în dar.